Monthly Archives ianuarie 2012
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE CIUPERCI CU SMÂNTÂNĂ250 g ciuperci, 1 lingură unt, 1 lingură făinâ, 1 ceaşcă zeamă de carne, 2 linguri smântână, câteva fire de pătrunjel, sare.Se spală şi se taie ciupercile în felii subţiri. Se înăbuşă pe foc cu 1/2 lingură de unt. Se face un rântaş alb, din 1/2 lingură de unt şi o lingură de făină. Se stinge cu zeamă de carne. Se adaugă ciupercile înăbuşite, sare şi puţin pătrunjel tocat fin. Se lasă să fiarbă amestecând din când în când. Dacă sosul este prea gros, se mai adaugă zeamă de carne. Se ia cu o Iingură pieliţa ce se formează la suprafaţă. Se adaugă smântâna şi se lasă să dea un clocot, dar la foc mic, pentru ca să nu se taie smântâna.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE FĂINĂ1/2 lingură unt sau ulei, 1 lingură făină, 2 ceşti zeamă de carne, câteva frunze de pătrunjel, sare.Se face un rântaş din unt sau ulei şi făină. Se stinge cu zeama de carne. Se lasă să fiarbă la foc mic, amestecând mereu. Se adaugă frunze de pătrunjel şi dacă avem la îndemână, pieliţe şi picioare de la 4 — 5 ciuperci foarte bine spălate. Din când în când se ia cu o lingură pieliţa care se formează la suprafaţă. Trebuie să fiarbă aproape o oră. Când este gata se trece prin sită.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE ROŞII500 g roşii, unt proaspăt cât o nucă, 1 linguriţă zahăr, sare, 1 frunză de ţelină.Se spală câteva roşii frumoase, se rup bucăţi şi se pun să fiarbă; se trec prin sită, se adaugă sarea, zahărul, untul şi frunza de ţelină. Se lasă să mai fiarbă până se îngroaşă cât trebuie. Înainte de a se servi, se scoate frunza de ţelină.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE HREAN1 gălbenuş, 1 lingură smântână, 1 lingură hrean ras, 1 linguriţă oţet, sare.Se freacă gălbenuşul cu smântâna. Se pune hreanul ras, puţină sare şi oţet după gust. Se ţine la foc în alt vas cu apă fierbinte, fără să fiarbă, până se serveşte.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE MĂRAR CU OU1 gălbenuş, 1/2 lingură unt, 1 lingură făină, 1 ceaşcă zeamă de carne, 1 lingură mărar tocat, 1 lingurită oţet, sare.Se prăjeşte uşor, fără să se îngălbenească, făină în unt. Se stinge cu zeama de carne. Se pune mărarul tocat fin. Înainte de a se servi se adaugă puţin oţet de vin sau zeamă de lămâie şi se bate cu un gălbenuş.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE MĂRAR CU SMÂNTÂNĂ1/2 lingură unt, 1 lingură făină, 1 ceaşcă lapte, 2 linguri smântână, 1 lingură mărar tocat, sare.Se face un rântaş alb din unt cu făină. Se stinge cu o ceaşcă de lapte sau cu zeamă de carne. Se adaugă smântâna, mărarul tocat fin şi sare. Se ţine la foc potrivit să dea câteva clocote mici. La foc mare, smântâna se taie. Se serveşte la rasol.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE USTUROI CU FĂINĂ1/2 lingură unt, 1 lingură făină, 1 ceaşcă zeamă de carne, 1 lingură oţet, 1 căpăţână mică de usturoi.Se face un rântaş alb din unt şi făină. Se stinge cu zeamă de carne sau de zarzavat, sau chiar cu apă. Se adaugă oţetul, sarea şi usturoiul bine strivit în piuliţă. Se lasă să fiarbă 10 minute la foc mic. Se serveşte la rasol.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE USTUROI (AIOLI)1 căpăţână de usturoi, 1/2 linguriţă boia de ardei, 1 gălbenuş, 100 g ulei, sare, 1/2 linguriţă oţet.Se striveşte usturoiul în piuliţa de lemn sau şi mai bine într-una de piatră. Se adaugă boiaua de ardei, sare şi un gălbenuş. Se toarnă puţin câte puţin uleiul, ca la maioneză, şi zeamă de lămâie. Se freacă totul până devine ca o cremă.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
MUJDEI DE USTUROI2 căpăţâni de usturoi, un praf de sare, 1/2 ceaşcă apă sau zeamă de carne.Se curăţă usturoiul şi se striveşte cu puţină sare în piuliţa de lemn, până se face ca o alifie. Se pune în sosieră şi se toarnă deasupra zeamă de carne sau apă.Read More
-
7 ianuarie 2012 Diverse
-
SOS DE MUŞTAR CU TARHON2 linguriţe muştar, 1 linguriţă zahăr, 100 g ulei, sare, 1/2 linguriţă oţet, 2 linguriţe tarhon.Se amestecă muştarul cu zahărul pisat şi se freacă turnând uleiul picătură cu picătură. Se potriveşte de acru şi de sărat, şi se subţiază, dacă e necesar, cu puţin oţet; la urmă se adaugă foile de tarhon tocat. Acest sos este foarte gustos. Se poate servi la rasol.Read More