Budinca de varza

15 martie 2012 Legume  No comments

Budinca de varza

1 kg varză, 3 ouă, 2 linguri unt, 3 cepe, 2 linguri pesmet, 2 linguri brânză, unt proaspăt cât o nucă, sare, piper. 
Se alege o varză frumoasă. Se curăţă, apoi se desprind 6 — 7 foi întregi şi cât mai mari. Se lasă la o parte. Se taie varza mărunt şi se pune într-o cratiţă cu două linguri de unt, la foc mic. Se ţine circa o jumătate de oră, amestecând din timp în timp, până se moaie de tot, dar fără să se rumenească. Se adaugă cepele tăiate mărunt şi puţin pătrunjel verde tocat. Când şi ceapa s-a muiat, se dă la o parte. După ce s-a răcorit puţin, se adaugă o lingură de pesmet, ouăle bătute ca pentru omletă, brânză şi sare. Se amestecă bine. Într-un castron se aşază un şervet destul de mare ca să iasă capetele peste marginea castronului. Se aşază foile de varză astfel, încât marginile să vină puţin unele peste altele; se pune umplutura. Se adună marginile şervetului, se leagă strâns cu o sfoară, dându-i o formă rotundă, ca varza. Se fierbe acoperit într-o oală cu apă clocotită, cu puţină sare, o oră. Dacă apa scade la fiert, se mai adaugă, întorcând şi varza odată, ca să fiarbă la fel pe toate părţile. Când este gata, se desface şervetul şi se aşază varza pe o farfurie fierbinte. Se toarnă deasupra unt proaspăt topit şi se presară pesmet. În loc de unt, se poate pune sos de roşii. Se serveşte foarte fierbinte. Se poate face aceeaşi budincă cu varza fiartă, înăbuşită în unt. Se dă apoi prin maşina de tocat şi se adaugă ceapa rumenită separat.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.