Crap rasol

15 ianuarie 2012 Peste  No comments

Crap rasol





1 crap cam de 1,5 kg, ceapă, zarzavat de supă, 1 păhărel de oţet, 2 l apă, 1 frunză de dafin, sare, 5 boabe piper.

Se curăţă peştele de solzi şi se scoate cu grijă osul amar de la cap, care amăreşte peştele la fiert. Se curăţă înăuntru şi se spală. În vasul special de fiert peştele, se fierb un morcov tăiat felii, o ceapă, o rădăcină subţire de pătrunjel,    câteva felii de cartofi, o frunză de dafin, sare şi câteva boabe de piper. Peştele capătă un gust deosebit dacă se adaugă la fiert oţet sau vin alb. Înainte de a pune peştele la fiert, se opăreşte cu 4 — 5 linguri de oţet, ca să păstreze culoarea albăstruie a pieliţei. Acest oţet se poate adăuga apoi la fiert. După ce a fiert zarzavatul, se trage cratiţa la o parte, se aşază peştele pe grătarul vasului şi se lasă în apă. În momentul când se pune peştele la fiert, apa nu trebuie să mai fiarbă, deoarece dacă peştele este cuprins  brusc de o căldură prea mare, pielea se strânge şi carnea se desface. Numai atunci când există o îndoială asupra  prospeţimei peştelui, acesta se pune la fiert direct în apă clocotită. Timpul cât se ţine peştele la fiert depinde de mărimea lui. Se cunoaşte dacă este gata atunci când, trăgând de o aripioară, se desprinde uşor. Peştele rasol servit rece se lasă să se răcească în apă. Se scoate apoi cu grătarul, se aşază cu grijă pe o farfurie lungă, ca să nu se sfărâme, şi se garniseşte împrejur cu zarzavatul fiert şi cu frunze verzi de pătrunjel sau cu felii de lămâie. Se serveşte cu maioneză . Se poate servi şi cald cu unt.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.