-
DOVLECEI UMPLUŢI
19 ianuarie 2012 Diverse
-
DOVLECEI UMPLUŢI6 dovlecei mijlocii, 500 g carne macră, 1 felie de pîine, 1 ceapă mică, 2 linguri orez, 1 linguriţă mărar tocat, sare. Pentru sos: 2 linguri untură, 1 ceapă mică, 1 linguriţă de făină, 4 roşii, sare.Se pregăteşte tocătura ca pentru ardei. Se aleg dovlecei cât mai egali ca mărime, se rad de coajă, se taie în două şi se scobesc de miez. Se umplu cu tocătură. Se prăjesc apoi pe toate părţile în untură. Dacă rămâne tocătură, se fac mici perişoare, se prăjesc în untură şi se aşază în cratiţă, împreună cu dovleceii. Se face un sos cu o ceapă tăiată şi îngălbenită în untură, puţină făină şi apă. Se pun roşiile tăiate bucăţi. Se dau la cuptor să fiarbă înăbuşit. Când sunt gata, se adaugă smântâna sau se serveşte separat în sosieră.
Leave a reply