-
Cartofi cu macaroane la cuptor
22 februarie 2012 Legume
-
Cartofi cu macaroane la cuptor400 g cartofi, 200 g macaroane, 2 linguri brânză rasă, 2 linguri unt, 500 g roşii, sare, piper.
Se unge cu unt o cratiţă ce merge la cuptor. Se aşază un rând de cartofi fierţi, tăiaţi felii subţiri, se presară brânza rasă. Deasupra se aşază un rând de macaroane fierte în apă cu sare, scurse şi amestecate cu o lingură de unt şi brânză, apoi un rând de carfofi şi brânză. Se toarnă un sos de roşii potrivit din sare şi piper. Se dau la cuptor.
Read More -
Cartofi cu dovlecei la cuptor
22 februarie 2012 Legume
-
Cartofi cu dovlecei la cuptorSe prăjesc uşor în unt cartofii curăţiţi şi tăiaţi felii. De asemenea dovleceii în floare. Se aşază într-o cratiţă de pământ un rând de cartofi şi unul de dovlecei, se toarnă deasupra smântâna cu puţină sare. Se presară brânza rasă. Se dau la cuptor 1/2 de oră, la foc potrivit.Read More
-
Cartofi la cuptor
22 februarie 2012 Legume
-
Cartofi la cuptorSe fierb cartofii, se curăţă, se taie felii şi se sărează. Se unge cu unt o formă ce merge la cuptor. Se aşază un rând de cartofi, un rând de brânză rasă, un rând de felii de ouă răscoapte. Se repetă, până se umple forma. Între rânduri se pune câte puţin unt. Deasupra se toarnă smântâna, se presară brânză rasă sau caşcaval ras şi se dă la cuptor o jumătate de oră până se rumenesc. Se servesc în formă.Read More
-
Ciulama de cartofi
22 februarie 2012 Legume
-
Ciulama de cartofi1 kg cartofi, 1 lingură untură, 2 linguri făină, 1 lingură brânză rasă, sare.Se curăţă cartofii, se taie feli rotunde mai grosuţe şi se fierb în apă cu sare, fără să se sfărâme. Separat se face un sos alb, dintr-o lingură de untură şi făină, care se stinge cu apa în care au fiert cartofii. Se adaugă brânză rasă. Se toarnă sosul peste cartofii scurşi de apă şi se dă câteva minute la cuptor.Read More
-
Cartofi cu smantana
22 februarie 2012 Legume
-
Cartofi cu smantanaSe spală cartofii (de preferinţă cartofi chifle) şi se pun la fiert cu apă rece. Se adaugă puţină sare. Se lasă să fiarbă circa 20 de minute, până încep să se moaie. Într-o altă cratiţă cu fund gros se pune să fiarbă laptele. Cartofii fierţi se curăţă de coajă, se taie felii şi se pun în laptele clocotit, cu o lingură de unt. Se lasă să mai fiarbă la foc mic un sfert de oră. Laptele trebuie să fie bine scăzut. Se adauga smântâna, mişcând cratiţa, ca să cuprindă cartofii. Se mai ţin 5 — 6 rninute la foc, se servesc fierbinţi.Read More
-
Mancare de cartofi cu slanina
16 februarie 2012 Legume
-
Mancare de cartofi cu slanina1 kg cartofi, 1 ceapă, 1 lingură unt sau untură, 100 g slănină, 2 ceşti zeamă de carne, 1 lingură smântână, sare, piper.Se taie mărunt o ceapă şi se prăjeşte uşor cu o lingură de unt, fără să se rumenească, împreună cu o bucată de slănină afumată, tăiată în mici cuburi. Se adaugă cartofii cruzi, curăţiţi şi tăiaţi felii subţiri. Se toarnă zeamă de carne cât să acopere cartofii. Se potriveşte de sare şi de piper. Se dă la cuptor la foc bun, până se moaie cartofii. Înainte de a servi se adaugă smântâna.Read More
-
Cartofi cu ceapa
16 februarie 2012 Legume
-
Cartofi cu ceapa1 kg cartofi, 1 ceapă, 1 lingură untură, sare.Se fierb cartofii cu coajă. Se curăţă, se taie felii. Se taie o ceapă mărunt, se pune la foc cu untura fierbinte. Când ceapa s-a muiat, se adaugă cartofii şi sarea, şi se ţin pe foc până se înfierbântă. Se amestecă din când în când ca să nu se prindă de fund şi să nu se ardă ceapa.Read More
-
Cartofi noi inabusiti
16 februarie 2012 Legume
-
Cartofi noi inabusiti1 kg cartofi noi, 1 lingură unt sau untură, 1 ceaşcă apă, sare.Se rad cartofii şi se opăresc cinci minute în apă clocotită cu sare. Se scurg bine şi se pun într-o cratiţă cu o lingură de unt sau de untură. Se dau la cuptor acoperiţi şi se ţin să se rumenească. Se adaugă 1/2 ceaşcă de apă şi se lasă la cuptor până zeama scade de tot. Cartofii rămân foarte fragezi înăuntru şi rumeni pe afară.Read More
-
Cartofi noi prajiti
16 februarie 2012 Legume
-
Cartofi noi prajiti1 kg cartofi noi, 1 lingură unt, 1 linguriţă mărar tocat, sare.Cartofii noi nu se curăţă de coajă, ci se rad cu cuţitul sau, după ce au fost ţinuţi câtva timp în apă, se freacă cu un şervet aspru şi cu puţină sare. Se mai spală într-o apă, se scurg şi se pun într-o cratiţă cu o lingură de unt. Se mişcă des cratiţa, ca să nu se prindă de fund şi se lasă să se rumenească uniform. Când sunt aproape gata, se sărează şi se presară cu mărar tăiat mărunt. La fel se pot pregăti cu untură sau cu ulei.Read More
-
Cartofi prajiti felii
16 februarie 2012 Legume
-
Cartofi prajiti felii,ingrediente:
- 500 g cartofi,
- 4 linguri untură amestecată cu ulei,
- sare.
Metoda de preparare cartofi prajiti felii:
Se curăţă cartofi de mărime potrivită, de preferinţă lunguieţi. Se taie felii foarte subţiri şi cât mai egale. Se spală în ape multe, până rămâne apa limpede. Se usucă bine pe un şervet. Se încinge untură mai multă, amestecată în părţi egale cu ulei. Se dă drumul la puţini cartofi odată, ca să nu se răcească untura. Pe măsură ce primii sunt gata, se pun alţii în untură. Trebuie să fie rumeniţi şi crocanţi. Când sunt toţi gata se sărează. Se pot servi pe lângă o friptură sau singuri ca aperitiv.